Procesul de SEO poate fi uneori copleşitor, dintr-un număr foarte mare de motive. Principalul motiv este numărul ridicat de task-uri SEO pe care le ai de îndeplinit şi pe care trebuie să le prioritizezi.
Specialistul SEO jonglează cu foarte mulţi factori de care trebuie să ţină cont: listări locale, plasarea conţinutului potrivit în locul potrivit, elemente de on-page dar şi de off-page, rapoarte de poziţionări, evoluţii de poziţionări şi multe, multe altele.
Ţinând cont doar de enumerarea anterioară, devine destul de dificilă prioritizarea. Ceea ce face lucrurile şi mai dificile este că nu poți începe chiar cu orice și nici nu poți întrerupe ceea ce ai început. Dacă vrei să ai succes în procesul de optimizare SEO, este foarte important totuşi să îţi prioritizezi tot ceea ce faci.
Deşi nu este un aspect foarte mediatizat, foarte multe firme de SEO şi specialişti SEO fac greşeala de a nu prioritiza task-urile. Rezultatul direct este nevoia de a investi mult mai mult timp şi mai multe resurse pentru a atinge obiectivele propuse.
În alte cazuri mai grave, nu vei putea să îţi atingi obiectivele pentru că ai început cu lucruri mai complicate şi ai uitat sau omis unele elemente de bază în procesul de SEO.
Deşi nu poate fi vorba de o anumită ordine în procese, întrucât fiecare situaţie diferă, pentru a eficientiza procesul de SEO se impune o ierarhizare a task-urilor în funcţie de priorităţi, după cum urmează:
Priorităţi şi task-uri SEO – partea I
Identificarea şi înlăturarea conţinutului duplicat
Nu există o problemă mai gravă, care poate să afecteze un site, decât existenţa conţinutului duplicat.
Crawlerii Google sunt daţi peste cap în timp ce îţi verifică site-ul, acelaşi conţinut apărând şi în alte locuri. Rezultatul imediat va fi faptul că nu vei obţine poziţionări bune, chiar dacă printr-o metodă sau alta utilizatorii ajung să îţi vizioneze site-ul.
Pe de altă parte, conţinutul duplicat este categorisit ca spam, motiv pentru care trebuie să îl înlături imediat. În caz contrar, rişti o penalizare din partea motorului de căutare.
Verificarea factorilor ce uşurează navigarea pe site
Trebuie să te asiguri că informaţiile pot fi găsite uşor în site, că navigarea se desfăşoară uşor, chiar şi pentru un utilizator care ajunge pentru prima dată să îl vizioneze.
Astfel de elemente de facilitare a navigării ţin de arhitectura şi design-ul site-ului. Va trebui să te asiguri că nimic nu este confuz şi că informaţiile sunt disponibile exact cum ar trebui să fie online: la un click distanţă!
Asigură-te că design-ul este responsive
Într-o perioadă nu foarte îndepărtată, acest element poate că nu se afla în lista priorităţilor principale la procesul de SEO.
Totuşi, conform statisticilor Google, tot mai multe căutări sunt efectuate de pe dispozitive mobile decât de pe sisteme desktop.
Este şi logic, dacă ţinem cont de ideea menţionată într-un articol anterior: există peste 6 miliarde de smartphone-uri utilizate în momentul de faţă la nivel mondial.
Trebuie astfel să te asiguri de faptul că site-ul se prezintă impecabil, indiferent de dimensiunea sau formatul ecranului pe care este afişat. Pentru acest pas vei opta pentru un design 100% responsive al site-ului.
După cum poţi să observi, aceste priorităţi de prim rang au legătură directă cu task-uri ce ţin de partea on-page. Ţine minte acest aspect, pentru viitoare actualizări.
Cu siguranţă nu îţi doreşti să trimiţi trafic către un site nefinalizat sau prost optimizat pe partea de on-page, pentru că acest lucru va face mai mult rău decât bine. Chiar dacă utilizatorii vor ajunge pe site, vor ieşi imediat, iar acest lucru va duce la creşterea bounce-rate-ului – un lucru de nedorit pentru orice webmaster.
Priorităţi şi task-uri SEO – partea II
Instalează Google Analytics şi Google Webmaster Tools
Deşi poate că nu vei folosi aceste tool-uri chiar din primă fază, trebuie să le instalezi dacă ceea ce îţi doreşti este o indexare rapidă şi exactă a site-ului. Ulterior, pe viitor, vei putea să monitorizezi evoluţiile şi vei avea parte de statistici complete.
Asigură-te că site-ul este indexat
Trebuie să verifici şi să re-verifici dacă Google îţi indexează site-ul. Asta înseamnă de fapt crawleri Google care citesc site-ul şi îi oferă vizibilitate în SERP.
Cum verifici dacă paginile site-ului sunt indexate? Foloseşti un tool menţionat mai sus: Google Webmaster Tools. După ce ai intrat in cont, trebuie să accesezi secţiunea „Google Index” pentru a putea vizualiza numărul paginilor indexate.
Finalizează procesul de cercetare al cuvintelor cheie
A înţelege pe care cuvinte cheie trebuie să obţii cele mai bune poziţionări te va ajuta chiar şi dacă eşti începător în domeniul SEO.
Dacă ai nevoie de câteva sfaturi despre cum poţi face o cercetare de cuvinte cheie, le poţi găsi în acest articol.
De asemenea, terenul va fi pregătit pentru etapele următoare, în momentul în care ai stabilită o listă de cuvinte cheie reprezentative: mă refer aici în principal la procesul de creare de conţinut şi de link building.
Creează conturi pentru căutări şi listări locale
Cu cât mai repede reuşeşti să faci acest lucru, cu atât mai bine. În mod clar este una din priorităţi, în special dacă business-ul pe care îl ai este destinat mai mult clienţilor locali decât celor de nivel regional, naţional sau internaţional.
Chiar dacă ţinta ta este nivelul global, trebuie să începi cu bazele. Prima dată vor afla despre tine clienţii locali, motiv pentru care trebuie să îţi faci cunoscută prezenţa în căutările şi listările locale.
Începe să creezi conţinut de calitate în mod frecvent
Trebuie să începi să adaugi conţinut de calitate pe site, în mod frecvent. Acest element îţi va oferi, pe de o parte, o indexare mai bună din partea Google, iar pe de altă parte, un plus de credibilitate şi motive suplimentare pentru creşterea angajamentului utilizatorilor.
Pentru început, trebuie să formezi un ritm susţinut prin furnizarea de articole şi texte superioare din punct de vedere calitativ.
Priorităţi şi task-uri SEO – partea III
Găseşte persoane creative şi orientate către clienţi pentru redactarea conţinutului
Odată ce ai organizat o echipă activă pe partea de scriere de conţinut, poţi încerca să duci acest conţinut la următorul nivel. După aprecierile, distribuirile şi feedback-ul primit de la utilizatori, specialiştii din echipa de content vor trebui să se orienteze exact către aşteptările acestora.
Pentru a duce conţinutul oferit la nivelul următor, vor fi publicate texte şi articole care să urmărească exact subiectele de interes major pentru cititori.
Creează relaţii cu influenceri din domeniu
După ce ai respectat toţi paşii anterior menţionaţi, mai ai nevoie de un lucru: trebuie să te faci cunoscut în comunitate, în domeniul pe care activezi.
Cea mai bună modalitate este să stabileşti legături cu influenceri – vei căpăta astfel un plus de încredere din partea utilizatorilor, dar şi a motoarelor de căutare.
Implicit, vei avea parte de mai multe link-uri şi recomandări obţinute pe cale naturală, de mai multe distribuiri şi aprecieri ale conţinutului şi ale întregului site.
Optimizează tag-urile titlurilor
Chiar dacă ai conţinut bogat, deja publicat, cel mai probabil la momentul publicării ai omis să optimizezi titlurile. Acum este momentul să faci acest lucru, pentru a categorisi mai bine paginile şi pentru a te asigura că trimiţi utilizatorii exact către informaţiile pe care le caută.
În acelaşi timp, îndeplinind acest task, te asiguri şi de faptul că motoarele de căutare obţin detalii exacte despre ceea ce oferă site-ul tău.
Priorităţi şi task-uri SEO – partea IV
Începe să construieşti backlink-uri
Poate că pentru unii este o surpriză această clasare a construirii backlink-urilor în lista de priorităţi SEO.
Ceea ce trebuie să îţi aminteşti însă este faptul că SEO nu este despre crearea de backlink-uri, ci este despre cititori şi utilizatori.
Concentrarea tuturor eforturilor trebuie să vizeze astfel crearea de relatii de încredere cu utilizatorii, crearea de conţinut de calitate şi înţelegerea tuturor nevoilor publicului.
Foloseşte-te de unelte SEO
Există numeroase unelte SEO de care te poţi folosi în cadrul procesului, pentru a vedea evoluţia numărului de vizitatori, sursele principale de trafic, numărul backlink-urilor site-ului şi multe alte statistici – poţi afla astfel de date şi despre competitorii tăi.
Dintre uneltele care îţi pot fi de ajutor în procesul de SEO îţi amintesc doar câteva: Ahrefs, Majestic SEO, Google Analytics, Google Webmaster Tools, etc.
Folosirea de unelte SEO am încadrat-o la categoria a IV-a de priorităţi pentru că, în primă fază, trebuie să te concentrezi pe lucrurile de bază şi abia mai apoi să te hotărăşti ce unelte vei folosi şi în ce scop.
Priorităţi şi task-uri SEO – partea V
Urmăreşte tot timpul noutăţile, blogurile şi ştirile din industria SEO
Chiar dacă acest task este trecut la categoria a V-a de priorităţi, asta nu înseamnă că nu este unul deosebit de important.
A urmări toate noutăţile şi blogurile despre SEO poate fi foarte solicitant, mai ales dacă eşti la început.
Din acest motiv am plasat noutăţile aici în lista de priorităţi: dacă vei trece prin toate task-urile de la primele patru categorii, te vei acomoda cu tot ceea ce înseamnă elemente de bază şi îţi va fi mai uşor să găseşti toate noutăţile din domeniu.
Această listă nu este una strictă, după cum spuneam şi la început. Există zeci sau chiar sute de lucruri mărunte de făcut în cadrul procesului de SEO, pentru a aduce îmbunătăţiri la un site.
Cele enumerate mai sus reprezintă însă paşii de bază, task-urile cele mai importante care trebuie prioritizate.
Necesarul de task-uri depinde de asemenea şi de obiectivele pe care ţi le-ai propus pentru business-ul tău, însă cu aceşti paşi simpli ai un început de succes garantat.