Valoarea tag-urilor meta pentru procesul de SEO (si cum trebuie utilizate)

Tagurile meta (sau metadata) reprezinta o componenta deosebit de importanta a unei pagini web. Acestea contin elemente care pot sa influenteze in mod direct pozitionarile si CTR-ul (click-through rate) din rezultatele cautarilor.

Din nefericire, foarte multi nu acorda importanta cuvenita acestor elemente si astfel informatiile meta sunt trecute cu vederea sau folosite incorect. Acestea sunt insa printre cele mai vechi tehnici utilizate in optimizarea pentru motoarele de cautare, prin urmare a avea informatii meta unice, relevante si atractive pentru utilizatori aduce un plus de valoare in orice strategie SEO utilizata in prezent.

Asadar, sunteti pregatiti sa aflati mai multe despre metadata si despre cum pot aceste informatii sa ajute la atragerea de trafic suplimentar?

Ce sunt informatiile meta?

Aceste date sunt pastrate in codul HTML al unei pagini web, avand rolul de a face motoarele de cautare sa inteleaga mai bine despre ce este vorba in pagina respectiva. Datele meta includ trei componente: titlu, meta descriere si meta keywords.

In ceea ce priveste meta keywords, inca din 2009 Matt Cutts de la Google a confirmat faptul ca acestea nu au relevanta in scopul obtinerii unui rang mai bun. Cu toate acestea, celelalte doua elemente au o importanta deosebita.

Informatiile meta ajuta motoarele de cautare sa stabileasca daca pagina ce le include este relevanta pentru anumite cautari. Astfel, tag-urile meta titlu si meta descriere sunt utilizate de Google pentru a prezenta pagina web in rezultatele cautarilor.

De ce trebuie neaparat sa tii cont de informatiile meta?

Aceste elemente nu reprezinta factori ce nu pot fi controlati de catre webmasteri. Cu toate acestea, nu toti le folosesc in website-urile proprii pentru a obtine un avantaj. Am mentionat anterior ca informatiile meta sunt adesea trecute cu vederea sau folosite incorect. Cateva modalitati prin care metadatele sunt utilizate eronat sunt prezentate in cele ce urmeaza:

  • Sunt ignorate in totalitate. Daca sunt lasate „neatinse” de catre administratorul sau proprietarul website-ului, Google si alte motoare de cautare le vor crea automat, preluand informatii din continutul respectivei pagini web. Informatiile meta realizate in acest fel nu sunt insa ideale si nu fructifica la maximum potentialul ce il pot oferi pentru imbunatatirea rangului website-ului.
  • Sunt utilizate eronat. In multe cazuri, administratorii de website-uri introduc aceleasi informatii meta pe fiecare pagina a unui site. Alteori, adauga doar o insiruire de cuvinte cheie in locul informatiilor meta, in speranta ca vor obtine pozitionari mai bune. Exista, de asemenea, si varianta de a adauga titluri si descrieri cu totul irelevante pentru continutul paginii web, ceea ce duce la rezultate foarte slabe din punct de vedere al CTR-ului si nu numai.

9 reguli de baza pentru a concepe un meta titlu

Tag-ul meta titlu are un impact deosebit asupra relevantei site-ului sau paginii in ochii motoarelor de cautare, influentand astfel considerabil pozitionarile. Exista cateva reguli ce trebuie avute in vedere cand se concepe un meta titlu.

  1. Pozitionati cuvintele cheie la inceput

Este dovedit faptul ca se obtine cele mai mari beneficii din punct de vedere SEO atunci cand cuvantul cheie vizat este pozitionat la inceputul tag-ului meta titlu, insa asta se poate schimba cu timpul. Spre exemplu, unele brand-uri aleg sa plaseze la inceput numele companiei, iar cuvantul cheie trece pe o pozitie secundara. Oricare ar fi situatia, meta titlul trebuie sa includa si cuvantul cheie relevant pentru respectiva pagina.

  1. Incadrati-va in limita maxima de caractere

Numarul caracterelor din meta titlu (inclusiv spatiile) influenteaza maniera de afisare a rezultatelor cautarilor, tinand cont si de interfata utilizata, de platforma, dimensiunea font-urilor etc. De-a lungul anilor limita maxima de caractere pentru meta titluri s-a modificat, in prezent fiind aproximata la maxim 70 de caractere (recomandarea este de 50-60 caractere).

Ce se intampla daca este depasita aceasta limita? Continutul titlului va fi trunchiat si nu va fi afisat complet in rezultatele cautarilor.

  1. Includeti in titlu cuvinte cheie relevante

Asta nu inseamna in niciun caz sa enumerati cuvinte cheie in titlu, doar pentru ca acestea sa fie prezente in meta titlul paginii. Cuvintele cheie relevante pentru continutul respectivei pagini trebuie incluse intr-un mod natural in tag-ul meta titlu.

  1. Introduceti, pe cat posibil, fraze si cuvinte cheie descriptive

Inserati la meta titlu expresii cat mai relevante si descriptive. Mai exact, expresia “echipamente si accesorii sportive fitness” descrie mult mai bine continutul categoriei de produse de pe un website ce prezinta echipamente sport, decat sintagma folosita intr-un mod generalist, si anume “echipamente sport”.

  1. Folositi un separator pentru un plus de lizibilitate

In meta titlu puteti folosi separatorul “ | ” pentru a diviza elemente distincte. Veti obtine astfel un plus de lizibilitate. Spre exemplu, puteti construi un meta titlu de tipul: “Echipamente sport | Fitness”.

  1. Testati diverse versiuni de meta titluri pentru a gasi CTR-ul cel mai avantajos

Ganditi titlurile concepute pentru cautarile organice exact in maniera in care sunt realizate cele pentru anunturile platite. Puteti chiar sa folositi diverse titluri pentru teste prin intermediul oricarui sistem PPC (Pay-Per-Click), intrucat veti avea acces la mai multe informatii cu privire la CTR-ul obtinut. In acest fel veti putea alege versiunea cea mai avantajoasa de meta titlul pe care sa o utilizati pentru cautarile organice.

  1. Tineti cont de intentia utilizatorilor in momentul in care efectueaza cautarile

Fiecare pagina a site-ului ar trebui realizata pentru a indeplini o nevoie a utilizatorilor. Unele pagini sunt informative prin natura, drept urmare meta titlurile vor trebui concepute pentru utilizatorii aflati in proces de documentare. Alte pagini sunt concepute pentru a vinde produse si servicii, iar titlurile vor trebui sa fie realizate in asa fel incat sa ajute utilizatorii sa se decida mai usor.

  1. Comunicati si cu publicul tinta, nu doar cu motoarele de cautare

Continuand ideea de la punctul anterior, amintiti-va si de faptul ca meta titlul este util in egala masura motoarelor de cautare, dar si utilizatorilor. Atat acestia, cat si Google, Bing sau alte motoare de cautare existente trebuie sa gaseasca relevanta si utilitate in titlul conceput pentru o anumita pagina.

  1. Fiti cat mai specifici in abordare

Va trebui sa va asigurati ca fiecare pagina a site-ului are un meta titlu unic si original. Asta nu inseamna insa ca nu va puteti folosi de o formula generala care sa poata fi aplicata pentru toate paginile site-ului. Mai exact, puteti folosi separatoare, dupa cum am mentionat la punctul 5., pentru a obtine meta titluri de tipul: “Brand | Categorie produse | Subcategorie produse” etc.

6 reguli de baza pentru a concepe meta descrieri

Redactati orice meta descriere cu atentie – aceasta poate sa imbunatateasca sansele ca vizitatorii sa fie atrasi catre pagina dumneavoastra in urma rezultatelor cautarilor. Iata 6 reguli de care va trebui sa tineti cont pentru redactarea meta descrierilor:

  1. Spuneti adevarul

Asigurati-va ca descrierea furnizata reprezinta exact ceea ce poate afla sau face utilizatorul in momentul in care ajunge pe pagina. Cu alte cuvinte, nu incercati sa “pacaliti” utilizatorii cu descrieri inselatoare. Nu veti face altceva decat sa le afectati experienta navigarii si sa ii determinati sa va paraseasca rapid website-ul.

  1. Incadrati-va in limita stabilita a caracterelor pentru meta descriere

Exact la fel ca si la meta titlu, exista o limita de caractere pentru meta descriere. Daca aceasta limita este depasita, continutul va fi trunchiat si nu va fi afisat in totalitate in rezultatele cautarilor. In momentul de fata lungimea unei meta descrieri pentru Google trebuie sa aiba maxim 155-157 caractere (inclusiv spatii).

  1. Atentie la continutul meta descrierilor!

Meta descrierea perfecta trebuie sa fie exact ca si continutul unui anunt perfect, mai exact trebuie sa fie informativa si convingatoare. Cu toate acestea, nu exagerati cu niciunul dintre aceste aspecte, pentru a oferi utilizatorilor o imagine cat mai clara asupra avantajelor de care vor avea parte daca acceseaza link-ul dumneavoastra in urma cautarilor.

  1. Nu ganditi meta descrierile strict din punct de vedere al unui advertiser

Chiar daca va trebui sa includeti elemente care sa convinga utilizatorul sa intreprinda o anumita actiune, asigurati-va ca aveti in vedere si intentia cautarii. In acest fel veti putea realiza o meta descriere care sa se potriveasca perfect cu intentia utilizatorului, oferind exact continutul pe care acesta il cauta.

  1. Includeti cuvinte cheie relevante

Dupa cum am mentionat si mai sus, includerea cuvintelor cheie in elementele meta aduce un plus de valoare oricarei pagini. Motoarele de cautare vor afla despre ce este pagina respectiva, iar utilizatorii se vor orienta mai bine, citind informatiile din meta descriere in urma rezultatelor cautarilor.

  1. In unele cazuri nu e absolut necesar sa faci meta descrieri

Desi poate sa para nerecomandat sa nu aveti control deplin asupra meta descrierilor, uneori acest lucru pur si simplu nu are sens.

Spre exemplu, daca targetati numeroase cuvinte cheie long-tail, cel mai indicat este sa lasati motoarele de cautare sa identifice care este meta descrierea potrivita pentru cautarile efectuate. De asemenea, in situatia in care aveti un website cu un catalog de produse foarte mare, ce ar presupune un efort considerabil pentru crearea metadescrierilor aferente fiecarei pagini in parte, puteti lasa ca motoarele de cautare sa preia din continutul acestora meta descrierile relevante.

Concluzii

Daca veti acorda importanta cuvenita informatiilor meta din cadrul website-ului veti imbunatati considerabil relevanta acestora si veti ajuta la cresterea CTR-ului.

Implementarea meta titlurilor si a meta descrierilor este, prin urmare, o operatiune ce nu trebuie ignorata, daca va doriti imbunatatirea pozitionarilor, un CTR mai bun si un plus de valoare oferit atat motoarelor de cautare cat si utilizatorilor.

Leave a Reply