SEO OnPage – 10 recomandări de avut în vedere

Vrei să crești poziționările site-ului tău în Google? Trebuie să ai în vedere elementele enumerate în lista de mai jos. SEO OnPage este procesul prin care se optimizează conținutul individual al paginilor pentru a obține creșteri de poziționări în Google. Activitățile de bază includ optimizarea titlurilor, a URL-urilor, adăugarea de heading tags și multe, multe altele.

Dacă vrei să îți optimizezi site-ul și paginile acestuia pentru anumite cuvinte cheie de interes, va trebui să rezolvi toate aspectele enumerate în această listă. În acest fel vei obține un site Google friendly și vei reuși să îmbunătățești experiența avută de utilizatorii acestuia.

1. Înainte de a începe SEO OnPage -> Găsește cuvintele cheie de interes

Identificarea cuvintelor cheie de interes pentru site-ul tău este un pas esențial pentru optimizarea OnPage, având în vedere faptul că acesta este și obiectivul propus: creșterea poziționărilor în Google pentru anumite căutări specifice.

Va trebui să faci un research de cuvinte cheie pentru a determina care sunt expresiile și termenii pe care le folosesc utilizatorii pentru a-ți găsi site-ul sau paginile acestuia.

Există numeroase tool-uri care te pot ajuta în acest demers. Poți să apelezi la Semrush, Ahrefs, Moz, Google Search Console sau oricare alte astfel de instrumente care îți pot oferi sugestii și idei de cuvinte cheie care prezintă potențial pentru site-ul tău. Situația exactă și conformă cu realitatea îți va fi însă oferită de planificatorul de cuvinte cheie de la Google (Keyword Planner).

Investighează și identifică acele cuvinte cheie bazându-te atât pe intenția utilizatorului în momentul în care a făcut căutarea, cât și pe relevanța acelor termeni și expresii găsite pentru business-ul tău. Ulterior, vei putea optimiza corespunzător conținutul paginilor site-ului tău.

2. Optimizează tag-ul TITLU

Tag-ul titlu este cel care este afișat în SERP (Search Engines Result Pages) atunci când utilizatorii efectuează o căutare. Acesta ar trebui să îi spună motorului de căutare Google despre ce este pagina în cauză și în același timp să răspundă cât mai bine căutării efectuate de utilizatori. Iată cum se prezintă titlul în SERP:

titlu seo onpage e-advertising

În codul sursă al site-ului, tag-ul titlu se prezintă sub această formă:

<title>Servicii Optimizare SEO | eAdvertising</title>

Titlul este unul dintre cele mai importante elemente atunci când vine vorba de SEO OnPage. Prin urmare, acesta ar trebui să includă cuvântul cheie principal, termenul de interes pentru care îți dorești să crești în poziționări. În mod ideal, acest cuvânt cheie ar trebui să fie la începutul tag-ului titlu.

Se pot include și alte cuvinte cheie de interes, însă este foarte important să eviți aglomerarea de termeni în titlu – acest lucru poate să fie considerat spam atât de Google cât și de utilizatori.

De asemenea, va trebui să ai în vedere lungimea titlului ales – acesta ar trebui să aibă o lungime de 50 până la 60 de caractere (inclusiv spații și separatoare). Google trunchiază titlurile care depășesc această limită recomandată pentru afișare – exemplu mai jos:

exemplu de titlu trunchiat in SERP pentru seo onpage eAdvertising

Dacă acel cuvânt cheie de interes se află la finalul titlului, iar acesta depășește lungimea recomandată, nu va fi afișat și acest lucru poate afecta experiența utilizatorilor, care vor primi un rezultat în care nu regăsesc cuvântul cheie după care au efectuat căutarea.

3. Optimizează Headings-urile

Headings-urile care se regăsesc pe paginile unui site ajută la o structurare corespunzătoare a conținutului acestora. De la H1 până la H6, aceste headings delimitează conținutul după principiul titlu-subtitlu și sunt incluse în bunele practici agreate de Google.

Fiecare pagină a unui site trebuie să aibă cel puțin un H1. Spre deosebire de tag-ul titlu (meta titlul afișat în SERP), H1 este afișat în conținutul paginii, la fel ca și celelalte headings. Iată o exemplificare a modului cum se prezintă headings-urile în codul sursă și modul cum sunt afișate în pagină:

headings cod si afisare pentru seo onpage

 

În mod similar cu tag-ul titlu (meta titlu), headings-urile ar trebui să conțină cuvinte cheie relevante pentru porțiunile de conținut pe care le delimitează.

4. Adaugă o meta descriere care să atragă click-uri

Meta descrierea este acea descriere a unei pagini dintr-un site care este afișată în SERP ca rezultat în urma unei căutări efectuate. Iată cum se prezintă aceasta în SERP:

exemplu de meta descriere pentru seo onpage eAdvertising

În codul sursă al site-ului meta descrierea se prezintă astfel:

<meta name=”description” content=”Meta descrierea ta aici.”>

Meta descrierea este unul din elementele importante din punct de vedere SEO OnPage, întrucât este cea care poate să facă diferența în rezultatele căutărilor utilizatorilor. Dacă meta descrierea este bine concepută, poate să atragă mai multe click-uri, întrucât utilizatorii vor găsi în conținutul ei răspunsul complet la căutarea pe care au efectuat-o.

Câteva recomandări pentru meta descrieri:

  • asigură-te că ai inclus în meta descriere cuvântul/cuvintele cheie de interes
  • evită înșiruirile de cuvinte cheie – acest lucru poate fi considerat spam; generează o meta descriere sub forma unei fraze în care să prezinți pe scurt informații relevante despre pagina în cauză
  • ține cont de lungimea meta descrierii – la fel ca și titlul afișat în SERP, aceasta poate fi trunchiată dacă depășește un anumit număr de caractere; recomandarea în acest caz este să te încadrezi în 120-155 caractere, pentru o afișare optimă în paginile de rezultate

5. Verifică URL-urile pentru a fi SEO-friendly

URL-ul este un alt element important atunci când vine vorba de SEO OnPage. Este elementul dinstictiv care diferențiază paginile unui site și care este recomandat conform bunelor practici să fie SEO „friendly”. Ce înseamnă acest lucru?

exemplu url pentru seo onpage eadvertising

Din exemplul de mai sus se poate observa URL-ul „link-sponsored-vs-ugc”.

Câteva recomandări în ceea ce privește URL-urile:

  • ar trebui să conțină cuvântul cheie de interes și relevant pentru pagina în cauză
  • ar trebui să fie cât mai concise, clare și descriptive
  • separatorul recomandat este indicat să fie cratima „-”
  • evită să folosești spații sau caractere speciale (de ex. { , } , | , \ , ^ , ~ , [ , ] , sau `)
  • dacă la un moment dat se modifică URL-ul, va trebui făcută redirecționare de pe URL-ul vechi către cel nou, pentru a evita un broken link

6. Adaugă conținut relevant pe paginile site-ului

Principalul factor pe care Google îl folosește pentru a determina dacă o pagină din cadrul unui site este relevantă pentru un anumit cuvânt cheie este conținutul. Astfel, în conținutul paginii vor trebui să existe mențiuni ale cuvântului cheie de interes.

Câteva repere în acest sens în rândurile de mai jos:

  • cuvântul cheie este indicat să apară în primul paragraf
  • pe lângă mențiunea cuvântului cheie de interes în titlu, meta descriere, headings, URL, este recomandat ca acesta să apară și în conținut
  • de evitat aglomerarea nenaturală de cuvinte cheie – practica de keyword stuffing poate duce la penalizarea site-ului, iar textul trebuie să fie cursiv și relevant nu doar pentru motoarele de căutare, ci și pentru utilizatori

7. Adaugă link-uri interne în conținut

Link-urile interne sunt – după cum arată și denumirea – acele link-uri care fac legătura între paginile site-ului. Acestea ajută motorul de căutare Google, dar și utilizatorii, să navigheze mai ușor prin site și prezintă de asemenea importanță din punct de vedere SEO OnPage.

Pentru exemplificare:

  • pentru un site de ecommerce, link-urile interne ar putea fi adăugate în conținut astfel:

– în textele de pe paginile de categorii, link-uri interne către subcategorii sau produse;

– în textele de pe paginile de produs, link-uri interne către produse similare sau complementare.

  • pentru un site din sfera prestărilor de servicii, link-urile interne ar putea fi adăugate între paginile de servicii;
  • pentru orice tip de website care are și secțiune de blog, în articolele de pe blog pot fi inserate link-uri interne care să trimită utilizatorii către alte pagini din site ce pot să prezinte interes.

8. Folosește conținut media relevant și atractiv pentru utilizatori

Aspectul unui site contribuie foarte mult la o experiență de navigare îmbunătățită. Imagini, infografice, videoclipuri – toate acestea îți vor face site-ul mai atractiv pentru utilizatori, conținutul fiind distribuit în așa fel încât să poată fi parcurs ușor, fără a crea impresia de text aglomerat și dificil de urmărit.

Pentru optimizarea imaginilor, iată ce trebuie să știi:

  • utilizează o denumire cât mai descriptivă pentru denumirea fișierului imagine; ca exemplu, dacă imaginea prezintă o cană verde din plastic, fișierul ar trebui să fie denumit „cana-verde-din-plastic.jpg”; în acest fel va fi preluată denumirea și în URL-ul imaginii;
  • adaugă o descriere relevantă pentru imagine în atributul ALT (alt text); în acest fel crawlerii motoarelor de căutare vor prelua mai ușor spre indexare imaginea respectivă;
  • atenție la dimensiunea fișierului – o imagine de mari dimensiuni poate să îngreuneze viteza de încărcare a site-ului; asigură-te că imaginile folosite pe paginile site-ului sunt comprimate pentru a consuma cât mai puține resurse la încărcarea site-ului;
  • formatul imaginii – există formate uzuale cu extensia .jpg sau .png însă în ghidul bunelor practici este inclusă recomandarea de a converti imaginile în format nextgen; acest tip de format face ca fișierele imagine să aibă dimensiuni mai reduse (fără a le afecta calitatea) și contribuie la îmbunătățirea vitezei de încărcare a site-ului.

9. Implementare date structurate

Datele structurate (schema.org) sunt reprezentate de secțiuni de cod care oferă motorului de căutare Google informații suplimentare despre diversele tipuri de date prezente pe paginile site-ului. Oferind mai multe detalii, motorul de căutare va „înțelege” mai bine pagina în cauză și va putea să îi ofere poziționările corespunzătoare.

10. Recomandări suplimentare pentru SEO OnPage

Ca note de final găsești aici câteva recomandări suplimentare, dar la fel de importante pentru procesul OnPage:

  • Asigură-te de faptul că pagina este indexată

Dacă ai adus toate aceste îmbunătățiri pe paginile site-ului, asigură-te că acestea nu prezintă vreo problemă de indexare. Poți face acest lucru utilizând Google Search Console:

pagina indexata  eadvertising

  • Îmbunătățește viteza de încărcare

Este unul dintre cei mai importanți factori SEO. Chiar și o foarte mică întârziere în încărcarea unei pagini poate să determine utilizatorii să renunțe și să caute răspunsuri în altă parte, pe un alt site.

Pentru a verifica ce poate fi îmbunătățit la nivel de viteză de încărcare, te poți folosi de tool-ul gratuit de la Google denumit Pagespeed Insights. Acolo vei putea identifica oportunitățile și aspectele ce țin de Core Web Vitals ce pot fi optimizate.

  • Asigură-te de faptul că pagina ta este mobile friendly

Conform statisticilor oferite publicului de către Google, un procent de peste 60% din traficul organic este generat de pe dispozitive mobile. Prin urmare, Google acordă o importanță majoră versiunii de mobile a site-ului atunci când îl evaluează pentru a-i acorda poziționările aferente în SERP.

Pentru a verifica dacă pagina ta este mobile friendly, poți folosi Mobile Friendly Test din Google Search Console.

pagina mobile friendly eadvertising

Desigur că există foarte mulți alți factori care fiecare la rândul lor au o influență asupra procesului de SEO. Atunci când vine vorba însă de partea de OnPage, asigură-te că ai bifat toate elementele enumerate anterior pentru ca site-ul tău să fie indexat și poziționat de Google pe locul meritat.

Pentru informații suplimentare nu ezita să ne contactezi!

Leave a Reply