Cum să atragi clienţii locali: ghidul complet al procesului de Local SEO

La început Panda, apoi Penguin. Mai apoi a apărut cu viteză şi o mare exactitate Hummingbird (trad. eng. pasărea Colibri).

Ai prins ideea?

Nu vorbesc aici despre animale şi păsări.

Denumirile sus-menţionate reprezintă binecunoscutele update-uri de algoritmi Google care au influenţat semnificativ rezultatele căutărilor în prima parte a anului 2014.

Nu foarte multe business-uri au dat însă atenţie următorului update ce avea să apară, şi anume „The Pigeon” – după cum a fost denumit de către Search Engine Land.

Google a cutremurat procesul de SEO local prin lansarea acestei actualizări de algoritm în luna iulie a anului 2014.

Pentru început, update-ul a fost lansat doar în Statele Unite ale Americii, însă mai târziu, în luna decembrie a aceluiaşi an, Pigeon a început să acţioneze şi în Regatul Unit al Marii Britanii, Canada şi Australia.

De ce a fost atât de important acest update şi ce site-uri a afectat?

Intenţia declarată a Google, odată cu lansarea acestui update de algoritm, a fost:

Să ofere o greutate mai mare afacerilor locale, care aveau cuvinte cheie concentrate pe zona şi locaţia în care business-ul activează.

Care au fost efectele acestui update?

1. A îmbunătăţit vizibilitatea pe directoare de căutări locale şi pe Yelp (un exemplu în imaginea următoare, sursa foto aici).

vizibilitate

2. S-a dovedit faptul că acum există o discrepanţă considerabil redusă între căutările Google şi poziţionarea pe hartă. Pigeon a reuşit să conecteze mult mai bine căutările online cu Google Maps, rezultatele depinzând însă şi de sectorul pe care activează afacerea.

Domenii de activitate precum cel al instalaţiilor sanitare, al imobiliarelor sau cele legate de înlăturarea mucegaiului şi altor dăunători au fost foarte serios afectate.

3. Pigeon a fost cel mai important update de algoritm legat de procesul de SEO local, lansat vreodată de Google. Statisticile şi fluctuaţiile oferite de Mozcast dovedesc acest lucru:

fluctuatii

Darren Shaw, fondatorul şi preşedintele Whitespark, arată într-o postare pe blog că, odată cu acest update, s-a înregistrat o scădere generală de 23,4% a poziţionărilor în căutări locale.

Actualizarea de algoritm trebuia totuşi să ajute afacerile locale să concureze mai bine cu brand-urile cu autoritate. A existat de asemenea şi o situaţie inversă: unele business-uri au înregistrat îmbunătăţiri considerabile a poziţionărilor în căutări; pe de altă parte, au existat şi situaţii în care listarea în rezultatele căutărilor pe Google a dispărut cu desăvârşire, chiar dacă înainte de update locul ocupat era unul fruntaş.

După cum a putut observa oricine, fluctuaţiile au fost aleatorii şi uneori chiar ilogice. Google a ajuns să ofere un plus de vizibilitate în căutările locale chiar şi business-urilor care nu aveau dată o adresă fizică sau o locaţie anume.

Pentru a adăuga şi mai multă confuzie acestei dileme, puteţi consulta rezultatele unui studiu realizat de Mike Ramsay, de la Nifty Marketing, cu privire la zonele în care utilizatorii dau click şi CTR-ul pachetelor locale.

Concluzia acestui studiu a fost următoarea:

Utilizatorii dau click peste tot, şi astfel nu poate fi concepută o abordare generală cu privire la strategia de marketing şi optimizare, care să se aplice pentru fiecare caz în parte.

Rezultatele comparative ale studiilor efectuate pentru căutări de pe desktop-uri şi de pe dispozitive mobile sunt prezentate în următoarele 2 imagini – prima pentru desktop, cea de-a doua pentru căutările mobile.

desktop

mobil

Nimeni nu şi-ar fi închipuit că un minuscul update legat de procesul de Local SEO ar putea genera efecte atât de complexe, însă exact acesta este şi obiectivul unui update, la urma urmei.

Menţionez obiectivul principal al Google, pentru a sublinia o idee:

Google este destinat oferirii de rezultate relevante şi personalizate către utilizatori.

Adesea, mulţi profesionişti din domeniul marketingului uită acest lucru, mergând chiar pe premisa că Google se concentrează pe a-i deservi pe ei sau pe clienţii lor.

Odată cu creşterea numărului de căutări efectuate de pe dispozitive mobile (în 10 ţări din lume căutările de pe mobil au depăşit deja căutările de pe desktop), acele căutări bazate pe proximitate, zonale, câştigă tot mai multă popularitate. Se poate observa de către orice utilizator al internetului că rezultatele locale ale căutărilor se modifică mult mai rapid decât oricare alt tip de rezultate.

Pentru a părea mai puţin complicat, procesul de SEO local poate fi redus la 3 paşi simpli de acţiune.

Optimizând prezenţa online prin urmarea acestor paşi, vei obţine ca un rezultat direct îmbunătăţirea poziţionărilor organice. Implicit, aceste poziţionări organice mai bune vor aduce şi vânzări mai mari. Eşti pregătit pentru a obţine o vizibilitate mai bună? Încep cu:

Pas 1 – Asigură-te că informaţiile de contact sunt consistente

Cele 3 detalii definitorii ce trebuie incluse aici sunt: numele companiei, adresa şi numărul de telefon cu prefixul zonal asociat.

Pentru un eventual client local, aceste date sunt cele mai importante, cele mai relevante pe care le poate găsi despre business-ul tău. Din păcate, un studiu realizat la nivelul anului 2013 a arătat că aproximativ 49% din business-urile cu prezenţă online nu actualizau sau chiar nu ofereau aceste informaţii (poţi vedea mai multe detalii despre sondaj aici).

Orice afacere care are şi o prezenţă online ar trebui să conştientizeze importanţa acestor date. De ce?

Pentru că un sondaj realizat de Moz la nivelul anului 2015 cu privire la factorii determinanţi ai relevanţei căutărilor la nivel local arată că prezenţa acestor date de contact este vitală.

În fapt, datele de contact se află printre semnalele SEO on-page, având o pondere de 21% ca importanţă pentru rezultatele căutărilor. Un grafic cu factorii de influenţă şi semnalele relevante pentru SEO este prezentat în imaginea următoare.

grafic

Absenţa sau lipsa de corectitudine a acestor date de contact are un impact negativ asupra poziţionărilor obţinute la căutările locale. Comparativ cu alte elemente, lipsa ori inconsistenţa datelor de contact are o pondere de 41% în rândul factorilor cu impact negativ, conform acestui sondaj realizat de Inside Local:

http://searchengineland.com/citation-inconsistency-no1-issue-affecting-local-ranking-210643

Odată ce ai conştientizat importanţa datelor de contact, să vedem cum le poţi adăuga în cel mai eficient mod în cadrul site-ului.

Primul pas de urmat este să creezi datele de contact într-o formă cât mai bună pentru crawleri. Asta înseamnă includerea unui text format HTML în footerul site-ului, cu aceste date (majoritatea utilizatorilor se aşteaptă să găsească datele de contact acolo).

În nici un caz să nu alegi varianta de a include informaţiile de contact în format imagine, întrucât informaţia conţinută nu poate fi asimilată de crawleri.

Ce trebuie să conţină informaţiile de contact?

  • Adresa de e-mail. Atenţie! De preferat este să fie o adresă de email asociată cu numele domeniului, şi nu una generică, de la un furnizor de servicii de email precum Gmail. De asemenea va trebui să foloseşti adresa de email asociată cu numele domeniului şi pentru listarea firmei în Google My Business. A avea o adresă de mail de tipul office@numedomeniu.ro oferă un plus de credibilitate, arătând utilizatorilor că afacerea este una stabilă.
  • Numărul de telefon de contact – cât mai specific pentru zona în care afacerea îşi desfăşoară activitatea.
    Pe cât posibil este de preferat să se folosească o linie telefonică fixă – în acest fel numărul de telefon specificat la datele de contact va include şi prefixul zonal.
  • Tipul de business. În ochii Google, categoria în care este încadrată afacerea trebuie să descrie exact ceea ce este, şi nu ceea ce face.
    Darren Shaw de la Whitespark (pe care l-am menţionat şi mai sus) a observat o creştere cu 7 poziţionări doar datorită modificării corecte a categoriei de încadrare a business-ului. În acelaşi timp, datorită încadrării incorecte, poziţionările pot fi pierdute cu totul.
    Categoria de încadrare a business-ului poate fi schimbată din panoul de control Google My Business. Imaginea următoare arată câteva exemple de încadrări corecte şi greşite.
    categorie

Ca următor pas îţi recomand să realizezi un audit SEO local. Acest audit trebuie să includă cercetarea listărilor pe pagina de Google Business, menţiunile locale despre business, prezenţa în social media, etc.

Sistemul căutărilor locale este unul destul de complicat. Dacă ai mai incercat să îţi îmbunătăţeşti prezenţa online adăugând informaţii despre propria firmă în diverse directoare, ştii foarte bine că acest lucru poate fi o provocare destul de mare.

Trebuie să te asiguri că datele de contact şi forma lor de redactare este una identică din toate punctele de vedere, peste tot. Chiar şi formatul în care este trecută adresa trebuie să rămână la fel, pentru că orice mică schimbare în acest tip de informaţii poate să ducă la o pierdere de autoritate.

Exemplu: Să spunem că business-ul tău are sediul pe Strada Decebal, nr. 15. Dacă ai adăugat această informaţie într-o listare a firmelor locale, va trebui să o foloseşti exact la fel pentru toate listările viitoare. Ai folosit exact „Strada Decebal, nr. 15”, aşa vei folosi şi în continuare. Chiar şi micile variaţii sunt de evitat: „Str. Decebal, numărul 15″.

Poate că te întrebi cum ai putea să introduci informaţii incorecte la datele de contact. Se poate întâmpla, în cazul în care firma şi-a mutat sediul, s-a schimbat numărul de telefon sau a avut loc un re-branding. În astfel de cazuri business-ul rămâne listat cu datele vechi în unele locuri, apărând listat cu noile date la adăugările ulterioare.

Poate fi destul de dificil să identifici exact unde anume sunt trecute datele de contact incorecte, pentru că sunt efectiv distribuite prin tot World Wide Web-ul.

Există însă şi o veste bună: au trecut de mult timp zilele când puteai obţine un link şi poziţionări mai bune doar adăugând datele de contact ale firmei într-un director local. Înscrierile în directoare, în special cele considerate de tip spam, nu mai sunt agreate în momentul de faţă de către Google.

Pentru a avea rezultatele aşteptate, trebuie să te asiguri că înscrii firma doar în directoarele cu autoritate. Care sunt acestea? Poate fi vorba de Yelp sau TripAdvisor, însă pot fi şi altele, cu autoritate, relevante pentru business-ul tău.

Cel mai bine îţi pot prezenta printr-un exemplu. Uite ce rezultate returnează o căutare de tipul „restaurant italian suceava”:

latino

În prima parte sunt afişate rezultatele locale, iar apoi apar listate şi acele directoare cu autoritate despre care vorbeam: TripAdvisor – în acest caz, şi Suceava 360 – un director local relevant.

Această adăugare în directoare locale va aduce beneficii inclusiv în situaţia în care utilizatorii caută păreri despre afacerea ta, oricare ar fi obiectul ei de activitate.

Rezultatele diferă de fiecare dată, în funcţie de locaţie. Va trebui să găseşti acele directoare de top şi relevante pentru business-ul tău, pentru a-l include acolo.

Un element benefic pentru optimizarea listărilor în directoare este constituit şi de review-urile pozitive oferite de către clienţi. Despre asta va voi vorbi însă la pasul următor.

Pentru a oferi un plus listărilor în directoare, informaţiile prezentate despre business trebuie să fie oferite şi standardizat către motoarele de căutare.

Este vorba aici despre utilizarea sistemului de marcaj pentru afaceri locale schema.org, care te va ajuta să identifici mult mai uşor ce informaţii trebuie să furnizezi.

Pentru a adăuga în mod standard informaţiile de contact în footer-ul paginii web, te poţi folosi de următoarea secţiune de cod, în care vei înlocui textul îngroşat cu detaliile propriei afaceri.

<div itemscope itemtype=”http://schema.org/LocalBusiness”>
<p itemprop=”name”>NUME COMPANIE</p>
<p itemprop=”address” itemscope itemtype=”http://schema.org/PostalAddress”>
<p itemprop=”streetAddress”>ADRESA (STRADA, NR)</p>
<p itemprop=”addressLocality”>ORAS</p>,
<p itemprop=”addressRegion”>JUDET</p>
<p itemprop=”postalCode”>COD POSTAL</p.
<p itemprop=”telephone”>NUMAR DE TELEFON</p>
<meta itemprop=”latitude” content=”LATITUDINE” />
<meta itemprop=”longitude” content=”LONGITUDINE” />
</div>

Să spunem că ai terminat cu datele de contact deocamdată. Consumatorii însă vor informaţii detaliate despre business, odată ce te-au găsit. Vor să afle programul de funcţionare, preţurile şi tarifele practicate şi numeroase alte detalii. Ce date se aşteaptă să găsească consumatorii poţi vedea în tabelul următor:

detalii

Deşi procesul poate fi unul destul de solicitant, încearcă să oferi maximum de informaţii clienţilor despre afacerea ta. Te va ajuta din punct de vedere SEO, oferindu-ţi un uşor plus, şi îţi va face clienţii fericiţi, în acelaşi timp.

Prima şi cea mai importantă informaţie pe care o oferi este reprezentată de detaliile generale despre afacerea ta. Îţi recomand în acest caz texte de minim 250 de cuvinte (de preferat este să fie însă de 400+), pe care le vei adăuga la „Introduction” în pagina de Google Business. Conţinutul trebuie să fie unic şi să ofere clienţilor detaliile pe care le caută despre afacere.

google business

Când îţi completezi profilul Google Business, vei vedea un indicator procentual care îţi va arăta nivelul de completare a profilului. Poţi ajunge la 100% dacă urmezi toate recomandările sugerate.

În cazul în care nu ai timpul necesar să te ocupi de toate aceste lucruri, poţi folosi şi tool-uri plătite precum Moz local, care îţi va simplifica foarte mult munca. Vei primi chiar notificări şi emailuri în momentul în care listele de firme se actualizează, în cazul în care există greşeli sau neconcordanţe ale datelor furnizate.

Pentru a începe acest proces nu trebuie decât să uploadezi datele necesare într-un formular de tip tabel excel. Urmăreşte videoclipul următor pentru a înţelege mai bine cum funcţionează Moz Local.

Pas 2: Construieşte credibilitate pentru afacerea ta

Dacă îţi doreşti să ocupi o poziţie de top în rezultatele căutărilor la nivel local, ai nevoie de 3 lucruri:

  1. Informaţii de contact consistente (am discutat despre ele la pasul 1).
  2. Review-uri locale – benefice atât calitativ cât şi cantitativ.
  3. Introducerea companiei în Google My Business.

Să îţi spun întâi de ce ai nevoie de review-uri locale pozitive: acestea îţi aduc afacerea în primele rezultate ale căutărilor, când rating-ul pe care îl ai este bun.

Automat CTR-ul va creşte, întrucât chiar consumatorii recunosc (un procent de peste 90%) că sunt influenţaţi de review-uri pozitive, înainte de a lua decizia de cumpărare. Pentru a-ţi face o idee despre ce vorbesc, reiau exemplul cu „restaurant italian suceava”:

rating

Pe de altă parte, apare şi o problemă: consumatorii nu vor să vadă review-uri negative despre un business – 86% dintre ei sunt influenţaţi în decizia de cumpărare de către recenziile negative.

Google şi Yelp oferă chiar filtre de rating, iar acestea îţi pot aduce business-ul în poziţii de top (dacă review-urile sunt pozitive) sau te pot elimina din listă (dacă ratingul este unul scăzut sub o anume limită).

Cum poţi obţine mai multe review-uri pozitive?

Trebuie să îţi schimbi în primul rând concepţia despre acestea. Nu reprezintă în niciun caz un proces ce are loc o singură dată, ci este mai degrabă un act în continuă desfăşurare. Un progres natural al numărului de review-uri, realizat constant, va oferi rezultate mai mult decât bune pentru afacerea ta.

Ca pas următor, focalizează atenţia pe directorul de unde vrei să atragi cât mai multe review-uri pozitive pentru business-ul tău. Citeşte cu atenţie termenii şi condiţiile site-ului respectiv, pentru a afla dacă îţi este permis să ceri opinii şi review-uri clienţilor.

Yelp, spre exemplu, nu îţi permite să ceri review-uri clienţilor – consideră acest lucru un afront la propria integritate. Poţi să te foloseşti însă de etichetele Yelp în cadrul site-ului, pentru a arăta clienţilor că ai o prezenţă şi acolo.

Pe de altă parte, Google te încurajează să aminteşti clienţilor să îţi lase recenzii, încurajează de fapt orice fel de feedback:

„Aminteşte-le clienţilor să lase feedback pe Google. Este suficient să le aminteşti că pot să lase feedback pe Google simplu şi rapid, de pe dispozitive mobile sau de pe desktop, iar acest lucru îţi poate ajuta compania să fie remarcată ântre alte site-uri care au mai puţine recenzii.”

Notă: În niciun caz nu îţi recomand recenziile plătite, indiferent de directorul sau lista de firme în care ţi-ai înscris compania.

După ce ai obţinut recenziile, poţi face referire la ele, pentru a le face cunoscute consumatorilor, prin următoarele metode:

  • Pe pagina „Despre noi„, poţi recomanda vizitatorilor site-ului să consulte recenziile oferite de clienţi.
  • Poţi să adaugi link-uri ale recenziilor în header-ul sau footer-ul site-ului.
  • Poţi să adaugi unul sau două astfel de link-uri chiar şi în semnătura emailului.
  • Aminteşte şi clienţilor ce fac parte din segmentul offline să îţi lase recenzii pe site-urile vizate. Poţi face asta prin campaniii de flyere, bannere sau orice alte metode.
  • Poţi să oferi discounturi şi reduceri pentru clienţii din baza de date care îţi oferă recenzii pentru produsele şi serviciile pe care le oferi.

De asemenea, poţi folosi şi un serviciu plătit precum Get Five Stars pentru a trimite în mod automat clienţilor cereri de feedback. Acest serviciu integrează 45 de website-uri de review-uri, printre care se numără Google, Facebook, Yelp, TripAdvisor şi multe altele. (sursa foto: www.getfivestars.com)

getfivestars.com

Câteva lucruri despre review-urile negative

Clienţii nemulţumiţi vor fi cei care îţi vor oferi mult mai mult feedback – de fapt ei sunt cei care sunt mai predispuşi să posteze despre afacerea ta. Nu trebuie să te descurajezi însă, atunci când primeşti o recenzie negativă. Nu îţi recomand nici să o ignori sau să o ştergi, ci să parcurgi următorii 3 paşi:

  1. Începe cu scuze sincere şi caută să rezolvi cât mai bine problema sesizată. Priveşte recenziile negative ca pe un lucru constructiv, care te ajută să îţi îmbunătăţeşti afacerea.
  2. Treci dincolo de a răspunde la recenzie şi transmite şi un email respectivului client, pentru a stabili o mai bună comunicare şi a rezolva problema apărută.
  3. În cazul în care recenzia negativă este doar o intenţie a concurenţei de a te denigra, solicită înlăturarea ei. Dacă acest lucru nu este posibil, nu poţi face nimic altceva decât să ai încredere că vei primi mai multe recenzii de 5 stele.

Să îţi explic acum cum îţi poţi lista afacerea pe Google+ Local.

Dacă te întrebi cum te poate ajuta asta, află că un procent de 76% dintre utilizatori declară că avantajul oferit este un ROI (Return of Investment) foarte bun, chiar excelent (conform unui studiu realizat de InsideLocal – vezi foto). Aşadar, va trebui să îţi aloci timp şi pentru Google My Business.

InsideLocal

Dacă nu ţi-ai revendicat încă profilul Google My Business, ai aici un tutorial care te va ajuta să parcurgi întregul proces:

În primul pas ţi-am subliniat foarte clar că trebuie să adaugi informaţii unice şi relevante despre afacerea ta. În continuare îţi mai ofer câteva recomandări importante legate de Google My Business.

  • Adaugă cât mai multe fotografii de calitate superioară, cu legătură directă către business-ul tău. Fii cât mai specific, pentru că fotografiile generice nu impresionează consumatorul, ci acelea care reflectă exact ceea ce poate să ofere afacerea ta.
  • Obţine cât mai multe review-uri pe Google, pentru că astfel vei obţine şi poziţionări mai bune în căutări.
  • În cele din urmă, dacă pentru afacerea ta ajung să apară la un moment dat listări duplicat, foloseşte-te de tool-ul Google Map Maker pentru a le înlătura.

Pas 3: Creează conţinut local pentru a câştiga link-uri, interacţiuni şi followeri pe social media şi menţiuni în presă

Majoritatea proprietarilor de business-uri uită un aspect foarte important: poziţionările bune obţinute la nivelul căutărilor locale sunt influenţate major de către backlink-uri. Clienţii vor căuta de asemenea şi o prezenţă a afacerii în mediul social. În unele cazuri, contul de pe o reţea de socializare poate chiar să înlocuiască website-ul oficial.

Un studiu realizat de specialiştii Moz arată că obţinerea poziţionărilor în motoarele de căutare este influenţată în proporţie de 18,3% de către link-uri, în timp ce semnalele social media au o pondere de 5,8% din total.

Toate acestea conduc către o singură concluzie: ai nevoie de o strategie de content marketing foarte bine pusă la punct. Aceasta îţi va ajuta afacerea să câştige mai mulţi followeri în social media, aducând în acelaşi timp şi backlink-uri.

Pentru a începe cu dreptul campania de Local SEO, crearea de conţinut relevant la nivel local poate face adevărate minuni. Poţi include aici chiar şi menţiunile din presă, asociate cu business-ul tău.

Cum poţi face conţinutul relevant la nivel local? În niciun caz doar adăugând o frază în context.

Desigur, a adăuga numele oraşului sau cartierului în care activează afacerea în titlul unui articol poate s[ ajute. Accentul trebuie să îl pui însă pe acel plus de valoare pe care îl aduci comunităţii locale.

Poţi include astfel detalii despre evenimente ce urmează să aibă loc în oraş, poţi începe chiar un blog în care să postezi noutăţi legate de comunitatea locală.

Nu trebuie să te gândeşti însă că a concepe conţinut local se rezumă doar la text. Uite ce are de spus Mike Ramsey de la Moz despre ceea ce înseamnă asociere şi tipologie a conţinutului local:

continut local

În continuare îţi ofer 4 exemple de strategii pentru conţinutul local.

1) Alocă în site o secţiune în care utilizatorii pot posta recenzii. Este o modalitate prin care afacerea ta va căpăta o mai mare credibilitate în ochii consumatorilor.

2) Creează un ghid local, cum fac majoritatea site-urilor companiilor de turism. Procesul este unul simplu:

  • angajezi un fotograf local care va realiza instantanee ale locului (oraş, cartier, zonă etc.);
  • oferă informaţii cheie despre respectiva locaţie – aici poţi include condiţiile de trafic, vremea şi multe altele;
  • integrează elemente cheie ale locaţiei, puncte de interes turistic, zone ce trebuie neapărat vizitate etc.

3) Poţi să mai adaugi şi liste şi articole în stilul BuzzFeed despre localitatea în care afacerea îşi desfăşoară activitatea.

Un exemplu de utilizare al unei astfel de tehnici este site-ul Movoto. Printre cele mai populare articole se numără „10 Boise Stereotypes that are completely accurate” (trad. eng. „10 stereotipuri despre Boise care sunt complet exacte”) – cu peste 60.000 share-uri, sau „25 Reasons To Move To Salt Lake City” (trad. eng. „25 de motive pentru care să te muţi în Salt Lake City”) – care are peste 65.000 distribuiri în reţelele de socializare.

4) Poţi chiar să transformi serviciile pe care le oferi într-o formă de conţinut.

Un exemplu bun aici este videoclipul de mai jos, în care Craig Simpson – managerul general al Rydges Hotel din Australia – explică modul în care poate fi accesat meniul restaurantului, direct de pe iPad.

Videoclipul are peste 20.000 vizualizări pe YouTube, prin simplul fapt că impresionează clientul, oferindu-i posibilitatea de a comanda meniul zilei direct de pe iPad.

De asemenea poţi obţine un ajutor şi din menţiunile care se fac despre afacerea ta pe bloguri specifice domeniului, sau din articolele de presă publicate.

Ideile îţi vor veni pe parcurs, pentru a crea conţinut local. Află însă că acest proces este doar începutul. Fără o promovare adecvată a conţinutului, fără distribuirea sa pe toate canalele de mediatizare şi socializare, nu va fi recunoscut şi apreciat de nimeni.

În acest sens trebuie să profiţi la maximum de ajutorul pe care ţi-l poate oferi social media.

Puterea exemplului se face simţită din nou: G. Michael Salon din Indianapolis este cel mai cunoscut salon de înfrumuseţare din întregul oraş. Asta pentru că se investesc 33 de ore de muncă săptămânal în marketing pe social media.

Conţinutul pe care îl publică se referă la concursuri organizate, la tipuri de coafuri, comparaţii de tipul „înainte” şi „după” etc. Prin intermediul social media, au reuşit să creeze o conexiune cu fanii şi cu persoanele interesate de domeniu, care a trecut dincolo de limitele localităţii de reşedinţă. În fapt, salonul de înfrumuseţare este văzut ca un brand cu renume – cifrele din imagine vorbesc de la sine.

cifre

Nu în cele din urmă, te poţi folosi şi de abordarea tradiţională – metodele specifice de link-building, după ce conţinutul a fost creat şi promovat. Acest lucru va ajuta la întărirea autorităţii site-ului.

Google a actualizat rezultatele pachetelor locale oferite în urma căutărilor, incluzând acum doar 3 rezultate, în loc de 7, câte erau oferite înainte. Pentru a obţine unul din cele 3 locuri menţionate, trebuie să profiţi de importanţa semnalelor oferite de link-uri.

Bonus: Cum poţi să creezi o pagină ideală de nivel local?

Crearea unui landing page pentru produsele şi serviciile oferite sub forma unui business local poate fi destul de problematică. Am găsit un infografic realizat în acest sens de Avalaunch Media, care poate să te ajute să concepi o pagină care să îţi aducă un număr mare de conversii.

infografic

Concluzii

Dacă ai o afacere de nivel local, a te lupta cu competitorii de nivel naţional – nume cu renume pe piaţă – poate fi uneori imposibil. Strategiile de Local SEO te pot ajuta însă în câştigarea vizibilităţii dorite la nivel local. De fapt, targetarea cuvintelor în funcţie de o zonă geografică poate să genereze cu 333% mai mult venit (vezi aici un articol pe această temă).

Peisajul SEO local este într-o continuă evoluţie. Google, în momentul de faţă, doreşte să ofere informaţii cât mai relevante şi cât mai personalizate, oferind rezultate la căutări în funcţie de locaţie, în special pentru căutările efectuate de pe dispozitive mobile.

Astfel, nu îţi mai rămâne altceva de făcut, decât să îţi concentrezi eforturile spre paşii pe care ţi i-am expus. Cu eforturi susţinute pentru SEO de nivel local, vei reuşi să obţii doar beneficii de pe urma actualizărilor de algoritm Google Pigeon.